joi, 2 mai 2013

Pofte nesanatoase

Intotdeauna cand am mult de lucru ma trezesc cu o pofta nebuna de dulciuri, mai ales ciocolata, dar ma pot multumi si cu niste biscuiti sau prajituri. Nici nu-i de mirare pentru ca stresul (cum ar fi cel din sesiune atunci cand eram in facultate sau mai nou de predarea diverselor proiecte sau lucrari) este unul din factorii principali vinovati de "food cravings" adica pofte nesanatoase de dulciuri concentrate. 
Am gasit o gramada de sfaturi care de care mai ciudate sau mai greu aplicabile pentru a face fata acestor pofte, de exemplu:
  1. redu stressul - pai, merci: stiu exact care este cauza, dar n-am cum sa-l reduc pana nu termin treaba, cand pot sa ma intorc linistita la programul meu tipic si regulile mele autoimpuse;
  2. inlocuieste snackurile cu fructe sau legume - da, exact, tocmai morcovii (pe care n-am timp sa-i spal, curaj, feliez) o sa ma faca pe mine sa nu intind mana si sa iau din cutie biscuitii sau ciocolata deja preparata si care arata atat de delicios. 
  3. distruge obiectul poftelor - adica sa-mi arunc eu depozitele de ciocolata, inghetata, biscuiti si alte bunatati, pe care mi le administrez cumpatat in fiecare dimineata, langa paharul de cafea? Sunt nebuni? Asta m-ar face sa ma gandesc non-stop la surse de dulciuri, pana cand as ceda nervos si mi-as face singura, chit c-as munci 2 ore in plus in timpul noptii, in loc sa dorm. 
  4. bea apa - cred ca as putea sa ma umflu ca o broasca si tot n-as inceta sa-mi doresc bomboana in ambalaj stralucitor dintr-o cutiuta cocheta, albastra, care-mi face cu ochiul! 
  5. fa-te ocupata - citatul asta "explica" tot “Cravings typically last ten minutes,” John Foreyt, PhD, of Baylor College of Medicine - dar cred ca baiatul asta vorbeste din burta, ideea este ca nu ma pot concentra la ce am de lucru pentru ca biscuitii sunt sursa de distragere, daca as avea timp sa fac altceva, ceva mult mai placut decat sa aliniez poze in figuri si sa scot fraze destepte care sa explice datele fara sa arate prea evident gaurile din rationament, atunci poftele mele n-ar mai fi problematice. 
  6. fa sport - nici n-are rost sa mai scriu ceva - idem
  7. nu mai intra in bucatarie dupa ora mesei (pranz sau cina) - asta chiar ar merge, problema este ca mancarea mea tinde sa migreaze spre locurile unde-mi fac veacul, anume prin jurul canapelei si chiar daca o deportez in bucatarie tot pare sa-si gaseasca drumul inapoi ca un catel credincios. 
dulciuri preparate in miez de noapte (fiind mai degraba dietetice, gasiti reteta aici)

Exista totusi unele sfaturi care mi-au placut si de care voi tine seama de acum inainte, pentru ca cel putin saptamana asta raul a fost facut si luni seara am terminat vreo 6 biscuiti in vreo ora (de 140kcal fiecare). Incep cu cel care imi place cel mai mult:

Stop Food Cravings Tip #1 | Take Notes

Making your subconscious habits conscious to identify in what situations you start to have cravings could be the most important step you take. Writing down the situations when you feel the cravings, or simply doing this as part of your food journal can help stop the food cravings from happening, or directly allow you to address them. The sight, or the smell of food, location, time of day, your emotional state such as if you are stressed, or lack of sleep are just some of the situations that can spark a food craving. (sursa aici).

- deci, da! In varful canapelei cu laptopul, caietele de lucru, articolele, cheile usb, hard-diskurile mele gramada peste mine, doua mate la spatele meu si cu biscuitii pe masa este o situatie prielnica pentru o pofta nebuna de dulce. Dar acum am confirmarea in scris.  

2. Spalatul pe dinti 

- ajuta, pe mine cel putin m-a ajuta pentru ca nu-mi place gustul dulce amestecat cu pasta de dinti. Si parca n-as mai vrea sa repet operatiunea si atunci imi zic ca mananc maine la cafea. 

3. Cafea sau ceai de fructe

- cand este prea tarziu pentru cafea, ceaiul dulce-acrisor din fructe ajuta enorm, se face usor si in cantitati mari astfel incat nu pierzi prea mult timp cu prepararea lui.

4. Fructe uscate sau alune (cu wasabi sau nu)

- vin deja la punga, nu trebuie preparate, pot sa le pun intr-un borcanel sau castronel frumos care sa ma atraga mai mult decat cel cu ciocolata si desi au destul de multe calorii nu sunt chiar atat de daunatoare. La mine merg si rosiile (sau maslinele) ca fructe-ale-dezmatului-dintre-mese.



Lista ramane deschisa, daca mai gasesc ceva util sau care pare sa mearga la mine, atunci voi adauga aici. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesc pentru mesaj. Va mai astept pe blogul meu!